Ma intreb, uneori, ce ar avea unii de invidiat la altii?
Ma intreb si ma mir ca pot fi rosi, unii oameni, de pizma pentru chestii simple...
Ma uimeste consumul de energie pentru a-i imita, a se baga peste ei - un fel de a-l impinge cu cotul sa iasa inainte, intr-in loc unde nici nu erau chemati... - a incerca sa le "fure" prietenii si relatiile (pana si afectiunea animalutelor de companie...)...
Si, in cazul meu, ma deranjeaza ca nu mi se cere pentru ca eu nu traiesc in concurs si nici in razboi - daca vrei ce e al meu, serveste-te, ma retrag, pentru ca daca poti lua inseamna ca nu era al meu niciodata - nu te astepta sa ma lupt cu tine, n-o voi face!
De ce?
Pentru ca orice-ai face eu nu sunt ca tine! Nici nu-mi doresc - nici ce este al tau, nici sa fiu "mai buna", mai cunoscuta, mai... Eu sunt eu!
"Oamenii invidioşi îşi spală minciuna în întuneric, o îmbracă în umbre şi o trimit în oamenii deschişi deghizată în cuvinte onctuoase.
Dacă am putea pătrunde în sufletele răscolite de invidie, ne-am înspăimânta de mormintele imense în care au fost îngropate calităţile, de spaţiul infernal în care arde iubirea şi de ura colosală care tronează înlăuntru.
Fiecare ne luptăm cu fantome existenţiale, unii reuşesc să le dizolve prin raţiune, alţii se lasă posedaţi iremediabil de ură şi invidie." (Omul invidios -de razvan rachieriu)
Cine ma cunoaste sau vrea sa o faca, nu va pleca urechea si nu va marsa la manevre meschine... Cine nu... este pe alta lungime de unda, are alta "croiala"!
Toate cele bune si numai de bine!
Zbor în depărtări şi depărtările în zori
Acum o săptămână
